Cutiuta

 

La inceput cutia era prea mica pentru doi. Si ei aveau aripi prea mari, maini prea lungi si abile, guri infometate si capuri usoare de betie.

 

Au inceput prin a-si taia aripile. Si le taiau unul altuia, caci asa era mai simplu (legile anatomiei).

Apoi, din lipsa de miscare, le-au amortit mainile. Li s-au uscat degetele. Cutiuta devenea din ce in ce mai spatioasa.

 

Intr-o dimineata si-au dat seama ca nu-si mai pot desclesta gurile. Ele erau de lemn.

 

Ei devenisera atit de mici si cuminti, incat in cutiuta s-a mai gasit loc si pentru o alta fiinta, ramasa parca acolo dupa o noapte lunga de betie.

 

Acest intrus, prin tipetele si prezenta lui jenanta, le-a uscat capul, care era ultimul spatiu inundat de seva vietii.

 

Cutiuta devenisera prea mare deja...